Finala Asia Express. Adda și Cătălin au fost eliminați din competiție. Cine va juca în seara aceasta

22 04. 2020, 10:08

Finala Asia Express. Timp de două luni de zile, Adda și Cătălin au demonstrat că pot, că doresc și că sunt capabili să treacă prin încercări foarte grele. Misiunile date de Gina Pistol au fost epuizante, ba chiar pe unii dintre concurenți i-au adus la disperare.

Trecând dintr-o etapă în alta, misiunile au fost din ce în ce mai grele. De la cărat obiecte grele, urcat de scări (și nu puține!), de la autostop și neînțelegeri cu oamenii care nu vorbesc engleza, până la misiuni greu de digerat, la propriu: mâncat de stinky tofu, balut și alte preparate specifice zonei respective. Dar au reușit! Adda și Cătălin au reușit să dea tot ce au mai bun și în semi-finală, chiar dacă nu s-au calificat pentru Marea Finală Asia Express.

S-au certat de-a lungul competiției, s-au supărat și au avut momente în care au plâns, însă Adda și Cătălin nu s-au lăsat descurajați și și-au continuat misiunile mai departe. Cei doi au jucat 11 amulete.

Pe de altă parte, o altă echipă puternică este cea formată din Speak și Ștefania. Cei doi au demonstrat și ei că dedicarea și competivitatea îi duc departe. Seara trecută, cei doi sunt prima echipă anunțată de Gina că a ajuns în Marea Finală Asia Express.

O altă echipă foarte puternică este cea formată din Răzvan Fodor și Chef Sorin Bontea. ”Reactoarele 3 și 4” au reușit performanțe incredibile în Asia, reușit să ajungă mai mereu pe primele locuri din clasament, la Gina.

În seara aceasta se va juca finala Asia Express. Echipa Sorin-Răzvan și echipa Speak – Ștefania se vor întrece pentru a primi titlul de Câștigător Asia Express Sezon 3. Miza e foarte mare: 30.000 de euro!

Sursă foto: Facebook Asia Express Romania

Adda, mesaj pe Instagram după ce s-a jucat semifinala Asia Express

Adda a scris un mesaj pe internet, după ce s-a jucat semifinala Asia Express.

“Astia am fost noi: sinceri, uneori prea sinceri! Am trait cu tot sufletul experienta! Am invatat multe despre noi insine si despre celalalt, dar cel mai important – ni s-a confirmat ca putem trece peste orice greutate IMPREUNA! ❤

Ne-am dorit mult sa jucam finala mare, dar «stelele au decis ca pentru noi a fost mai importanta calatoria decat destinatia». Cliseu- adevaru’ e ca am plans cu muci, am mai injurat de 5 ori si dupa m-am resemnat! ? Am luptat pana la capat cum am putut noi mai bine si ne bucuram ca am ajuns pana in ultimul punct – Taipei! L-am vazut de sus, fericiti ca am reusit! Am tras cu ultimele puteri si, in cazul meu, cu ultimii neuroni inca intregi!

Iti multumesc, Catalin, ca mi-ai fost si imi esti sprijin mereu! Sunt o crizadda cu gura mare care urla si te supara, dar care uita in 5 minute ce a zis si nu mai stie cum sa te impace. Dar eu am inima la fel de mare precum gura! Promit! Sunt o norocoasa ca te am da’ si tu esti norocos. O nebuna mai mare nu gasesti, iar cu mine nu o sa te plictisesti niciodata.

Si la 80 de ani eu o sa fac misto de tine! Dar si tu de mine ca stii ca nu ma supar! O sa radem pana o sa ne zboare protezele, iar nepotii nostrii o sa zica ca suntem pe ciuperci! ??? Te iubesc cel mai mult pe tine si pe Alexutu nostru!

Am promis «La bine si la rau» si asa a fost si in «Asia Express». Ne-am ridicat unul pe celalat cand am cazut. Si, da, tu m-ai ridicat de cele mai multe ori! Nu sunt perfecta, dar important e ca recunosc asta si ca imi dau tot interesul sa fiu mai buna, sa corectez ce e rau si sa pastrez ce e bine. Sunt mandra de noi! Si pentru ultima oara —-IUBIREEEEE, TE IUBESC IN !#%@ MEA!!! ❤❤❤ @rizea_catalin88″, este mesajul scris de Adda.

https://www.instagram.com/p/B_QXk0lJxE0/